Ce este iubirea?
Sincera sa fiu nu am idee ce este iubirea fata de-o
persoana. Intr-adevar suna, cel mai probabil, ciudat, insa nu cred sa ma
incadrez cu adevarat in vreunul dintre criterile alea ciudate legate de iubire.
N-as putea sa spun ca exista o persoana/fiinta careia sa ma simt nevoita sa-i
dau totul. Si chiar de-ar exista o dragoste atat de mare in viata mea, cel mai probabil n-as fi suficient de lipsita de
minte incat sa ofer totul unei persoane care, oricum, nu va deveni niciodata dumnezeul meu.
Si totusi, ce este
iubirea? As putea incepe cu definitii stiintifice, ori, pur si simplu cu
definitii sentimentale si vomitive, insa cum imi place sa-mi creez proprile
definitii pentru lucrurile “esentiale” ale vietii, asa voi face si acum.
Iubirea – Sentiment,
lucru abstract, sau pur si simplu boala mentala ce pune stapanire pe creier.
Ucide constiinta si gandirea in perspectiva, distruge tot ceea ce te poate face
sa vezi defectele, partile negative ale unui individ.
Stiu, poate suna un pic cam dur, insa…iubirea chiar nu este
o boala mentala? By the way, chiar este trecuta drept boala mentala, dar n-am
de gand sa intru atat de adanc in stiinta. Prefer sa raman la parte filozofica
a subiectului, cel putin in acest fel oricine – cu putina imaginatie – poate sa
priceapa.
In primul rand este iubirea altruista. Sentimentul cadul ca
te poti baza pe o persoana si ca-i poti pasa orice fir de praf iti deranjeaza
linistea sufleteasca, iar el il va distruge cu dulcegarii amoroase ( Banuiesc!
) Tipul acesta de iubire imi pare forma “ usoara” a bolii, sau forma care
distruge doar neuronii nu si sufletul. ( We can not have it all!). Sa astepti
dupa fundul unei fiinte, sa renunti la tine pentru ea, intalniri cu tematica
amoroasa si un vomitive’s day in fiecare zi…presupun ca la asta se refera tipul
acela de afectiune mentala altruista. E doar o psihoza, o lume creata de oameni
ce nu pot sa-si scurme ranile. E o lume in care doar isi ling ranile unul
altuia in speranta ca vor disparea. Insa, in acest fel dragostea imi pare doar un nonsens.
Poate ca pentru mine singura dragoste posibila e dragostea
egoista. E sentimentul aceala oribil ca vrei sa extragi toata bunatatea dintr-o
persoana si sa te hranesti cu ea. Ca vrei sa scurmi carnea de pe oasele cuiva,
ca vrei sa-l legi si sa-l ti inchis…ca-l vrei doar pentru tine, insa doar atat
cat mai poti smulge din el un sentiment placut. Poate ca un suflet negru si
intinat nu-i capabil decat de o astfel de iubire, monstruoasa si rece. Poate ca
eu nu sunt capabila decat de astfel
de sentimente. Si totusi, cum altfel ar putea fi?! Ma intreb si eu uneori –
chiar daca raspunsurile imi sunt clare deja-,
ce as avea eu de oferit? Daca as dori o iubire altruista ce-as avea de
dat acelei fiinte? Ce sa-i dau din mine daca sunt doar un munte ura?! Ce sa
ofer, inafara unui suflet negru… Poate ca ar trebui sa-mi para rau ca doresc sa
sec fiintele de tot ce au mai bun, dar poate
nu-i sinonim cu este, asa ca nu-mi
pare. Cu toate ca o astfel de iubire nenorocita e doar o psihoza indusa. E doar
o stare pe care ti-o induci, o stare morbida alaturata unei dorinte sadice de-a
vrea sa fie bine, cu toate ca realitatea nu este bine. Sugrumi sufletul unei alte persoane, lipsit fiind de
realitatea si stragulezi fara pic de mila rasuflarea fragila a celui ce crede
ca poate gasi in tine un refugiu…Dar cel mai des nu vreau sa cred ca exista
iubire, nu atata timp cat ea-i capabila doar de distrugere.
Intrebare pentru voi : Cum
va imaginati iubirea? Considerati si voi ca este o boala minatala( o obsesie
fata de un lucru/persoana) ?